Asigurare de sănătate

Locuieşti de mai mult timp în Germania sau abia acum te-ai mutat? Dacă eşti înregistrat cu o locuinţă în Germania, eşti obligat de lege să ai o asigurare medicală, conform paragrafului 193 VVG, legea cu privire la asigurarea obligatorie. 
Conform legii, societatea de asigurări trebuie să fie recunoscută oficial în Germania. Asigurarea trebuie să acopere cel puţin tratamentele de tip staţionar şi ambulatoriu. Contribuţia proprie pe an pentru tratamentele de tip staţionar şi ambulatoriu poate să ajungă până la 5.000 € pe an. Pentru perioada în care nu ai fost asigurat trebuie să plăteşti din urmă pentru fiecare lună de neasigurare.

Asigurarea medicală obligatorie
Orice persoană cu reședință în țară este obligată să încheie un contract cu o societate de asigurări din Germania, atât ea precum și toate persoanele reprezentate legal de aceasta, atâta timp cât acestea nu sunt capabile din punct de vedere legal să încheie independent un contract cu o societate de asigurărI. Asigurarea medicală trebuie să suporte cel puțin costurile tratamentelor de tip staționar și ambulatoriu, iar serviciile asigurării medicale pentru tratamentele de tip staționar și ambulatoriu înțelese de comun acord nu au voie să depășească suma limită la care  asiguratul participă financiar de 5.000 euro de persoană anual. În cazul în care încheierea contractului se face cu o lună mai târziu de împlinirea obligației din alineatul 3 rândul 1, va fi necesară plătirea unei prime suplimentare. Aceasta va conține o taxă a fiecărei luni de neasigurare începând cu a șasea lună de neasigurare se va plăti pentru fiecare lună ce urmează cu o șesime în plus din taxa inițială.În cazul în care nu se poate determina durata neasigurării se va pleca cu premisa că persoana respectivă nu a fost cel puțin cinci ani asigurat. Prima suplimentară se va plăti o sigură dată extra sumei prezente. Titularul poate cere asiguratorului amânarea primei suplimentare, doar în condiția în care acesta nu este capabil financiar de plătirea acestei sume și dacă asiguratorul este de acord cu primirea sumei în rate. Sumelor amânate se va adăuga dobânda.

Pentru românii din Germania

Pentru românii din germania

Vă punem la dispoziție o gamă largă de servicii : asigurări, consultanță, pensii private, traduceri etc. Dumneavoastră nu trebuie decât să ne contactați la unul din numerele de telefon sau să ne scrieți la adresa de e-mail afișată, pentru a primi ajutorul de la biroul de servicii.

Pensii

"Îmbătrânind, inima întinerește."  
                                                                                  Edmond Jaloux

Pensionarea nu este un motiv de tristețe, ci dimpotrivă trebuie să profitați de timpul liber, relaxându-vă, mergând la teatru, luând cina la restaurant, făcând o plimbare dimineața,seara, realizând diferite calatorii.
Deși nu mai sunteți în floarea vârstei, nu trebuie să vă piară dorul sau cheful de a vă trăi viața. Cu o pensie asigurată veți putea vizita orice colț al lumii și retrăi momente de neuitat. Un echilibru perfect între starea interioară și situația materială poate fi realizat numai printr-un management corect al banilor. Asigurați- vă pensia și  veți retrăi  o nouă tinerețe.

Asigurare de accidente

Probabilitatea de a face accident este în zilele noastre foarte mare, motiv pentru care trebuie să ne luăm măsuri de precauție. De multe ori costurile medicale necesare recuperii sunt exorbitante și în mare parte nu ni le permitem. Cu ajutorul asigurării de accidente veți fi mai liniștit , atunci când vă aflați la locul de muncă. Noi dispunem de asigurări pentru toate domeniile de activitate și putem răspunde nevoilor dumneavoastră de siguranță și protecție.

Asigurare privată


Oriunde vă aflați în lume, cu noi aveți parte de protecție 24 de ore din 24, la locul de muncă, în drumul spre locul de muncă și înapoi, la serviciu, acasă, în concediu, în timpul practicării unui sport, în timpul liber,etc.

Dispunem de cele mai bune oferte și împreună o vom alege pe cea care vi se potrivește cel mai bine !

Asigurare de accidente

Asigurarea de accidente

Probabilitatea de a face accident este in zilele noastre foarte mare, motiv pentru care trebuie să ne luăm măsuri de precauție. De multe ori costurile medicale necesare recuperii sunt exorbitante și în mare parte nu ni le permitem. Cu ajutorul asigurării de accidente veți fi mai liniștit , atunci când vă aflați la locul de muncă. Noi dispunem de asigurări pentru toate domeniile de activitate și putem răspunde nevoilor tale de siguranță și protecție.

Informații utile

Informații utile

De îndată ce te-ai hotărât să te stabilești în Germania trebuie să afli că asigurarea pentru orice cetățean este obligatorie. Dacă nu ai deschis sau nu deții nici o afacere până acum poți să profiți de ofertele asigurărilor de stat. Ești nesigur, nu știi ce să alegi, te putem ajuta. Ai la dispoziție biroul nostru de consultanță,care te poate ajuta să compari tarifele și să alegi oferta care ți se potrivește. Te așteptăm să vii să apelezi la noi!